Știați că? Masajul facial este sursa frumuseții și tinereții.

Masajul facial este un tratament cosmetic extrem de plăcut și relaxant care redă feței vitalitatea și strălucirea. Îmbunătățește tonusul și este efectiv în luptă împotriva ridurilor.

Masajul facial este o combinație de mișcări și presiuni executate manual sau cu ajutorul aparatelor cosmetice, în scop terapeutic și estetic, pentru a păstra timp mai îndelungat strălucirea pielii, elasticitatea ei, vitalitatea dermului și a mușchilor faciali.

 

 

Efectele masajului facial

  • activează circulația sangvină și limfatică
  • ajută la menținerea supleții și elasticității corpului și pielii
  • stimulează funcțiile glandelor sebacee și sudoripare
  • Împiedică și îndepărtează depunerile de grăsime și excesul de celule de pe suprafața pielii
  • mărește tonicitatea mușchilor faciali
  • mărește circulația cutanată în felul acesta asigurând absorbția de oxigen
  • influențează sistemul nervos în mod favorabil
  • relaxează întregul organism
  • masajul se poate aplica de specialist dar și ca și automasaj

Reguli de aplicare a masajului facial

  1. Masajul se aplică pe o piele sănătoasă, fără afecțiuni dermatologice.
  2. Legea de bază a masajului este aceea ca în timpul masajului mâna cosmeticienei să nu părăsească suprafața de masaj, să adere bine pe piele și deasemenea mișcările de bază ale masajului să fie legate între ele prin mișcări de legătură, păstrându-se astfel continuitatea mișcărilor.
  3. În timpul efectuării masajului, cosmeticiana trebuie să fie liniștită și mișcările sale să fie executate fără întrerupere.
  4. Mișcările de masaj se fac într-o anumită ordine și direcție. Se începe și se încheie masajul cu mișcări de mângâiere, iar în timpul masajului, mișcările energice vor alterna cu mișcări de mângâiere. Direcția în care se face masajul în tenul congestiv: de la frunte spre decolteu pentru decongestionare, iar în tenurile palide se face de la decolteu la frunte, pentru că astfel este activată circulația sângelui.
  5. Mișcările de masaj trebuie executate adecvat regiunii.
  6. Masajul nu se face brutal, pentru a nu deplasa pielea de pe straturile profunde.
  7. Masajul se execută pe un pat masaj confortabil, cu scopul relaxării totale.
  8. Masajul se face pe o piele perfect demachiată și sănătoasă cu produse cosmetice adecvate tipului de ten.
  9. Durata masajului este în funcție de vârstă și de calitatea tenului. Mâinile cosmeticienei vor fi perfect dezinfectate, masajul se face în poziție comodă și relaxată și dacă este posibil cu lumina discretă, muzică relaxantă. Durata masajului facial durează 20 de minute.

Punctele de relaxare sunt: zona temporală (tâmple), arcada zigomatică (obraji), unghiul intern al ochilor, mușchiul sprâncenelor, regiunea cervicală, la baza nărilor.

Există 3 tipuri de mișcări de bază:

  1. Mișcările de Effleurage sau netezire, mângâiere.
  2. Mișcări energice.
  3. Mișcări vibratorii.

 

 

1. Mișcările de Effleurage
Sunt mișcări mângâietoare care se fac cu fața palmară sau cu pulpa degetelor, la începutul și la sfârșitul masajului în alternanță cu mișcările energice. Prin mișcările mângâietoare se întinde crema masaj pe față, pe gât și pe decolteu. Mișcările de effleurage se fac în direcție liniară, circulară, pot să fie în spirală, în zig-zag, în foarfece. Aceste mișcări au ca scop de a lua contact mâna cosmeticienei cu pielea clientei. A întinde crema de față pe gât, pe decolteu ajută pătrunderea cremei în piele și a tuturor substanțelor nutritive obținându-se catifelare, hrănirea pielii și relaxarea. Mișcările de masaj au mai multe efecte în funcție de direcția și intensitatea cu care sunt efectuate. Executate lent produc relaxarea. Ele se fac la începutul și sfârșitul tratamentului pregătind pacienta pentru preluarea tratamentului în final obținându-se relaxarea. Atunci când se fac lent cu o ușoară presiune, însă în direcția circulației venoase, produc decongestionare. În cazul în care sunt executate rapid cu presiune moderată produc activarea circulației sângelui, stimularea terminațiilor nervoase libere din piele.

 

2. Mișcările Energice

Aceștia sunt mișcări de profunzime și se adresează dermului și hipodermului, ele au ca scop:

  • stimularea circulației sangvine și limfatice
  • stimularea funcției glandelor sebacee și sudoripare
  • golirea foliculilor pilosebacei de surplusul de sebum și de transpirație
  • împrăștierea depozitelor de grăsime din țesutul celular subcutanat

 

 

Mișcările energice sunt următoarele: pianotatul, pălmuitul, fricționatul, frământatul, ciupitul, tapotatul, arpegiul.

  • Pianotatul este o mișcare de masaj energică, rapidă care seamănă cu alunecarea degetelor pe clapele unui pian. Se face cu fața palmară a degetelor și mâinile lucrează simultan. Efectele mișcării: stimulează terminațiile nervoase, crește vitalitatea țesuturilor, acționează asupra ridurilor superficiale în special asupra celor de la unghiul extern al ochilor, producând un ușor edem în șanțul ridului. Pianotatul se face în jurul ochilor, în șanțul nazogenian, în regiunea geniană, iar direcția de execuție poate fi liniară și circulară.
  • Pălmuitul este o mișcare rapidă, care se face cu ultimele degete ale mâinii cu degetele unite care lovesc fața ușor de jos în sus. Mâinile lucrează alternativ. Efectele acestei mișcări sunt de stimularea circulației sangvine și limfatice, stimularea tonusului muscular, împrăștierea depozitelor de grăsime din regiunea submentonieră. Regiunile în care se fac aceste mișcări sunt: geniana (obraz), mentoniera (sub bărbie), regiunea submandibulară iar direcția de execuție este liniară.
  • Fricționatul este o mișcare energică care se execută cu partea dorsală a falangelor pe direcție circulară și în același timp falangele execută între ele o mișcare de dute-vino. Mâinile lucrează simultan, iar efectele acestui tip de mișcare sunt: de stimulare a circulației, iar dacă se face în direcția circulației venoase, are un efect decongestiv. Regiunile în care se execută fricționatul sunt regiunea geniană, gâtul și decolteul, iar direcția de execuție este circulară și liniară.
  • Frământatul este o mișcare de profunzime care seamănă cu frământatul propriu zis. Se prinde pielea și țesutul subcutanat și se rulează între degetul index, degetul mediu și inelar spre police (degetul mare), mâinile lucrează alternativ. Efectul masajului este de stimulare a tonusului muscular, a circulației și a fibrelor elastice din derm, stimularea glandelor sebacee și sudoripare, favorizarea golirii foliculilor pilosebacei de surplusul de sebum și de transpirație și ajută la îndepărtarea deșeurilor cutanate de la suprafața pielii. Se execută în regiunea geniană spre direcție liniară, circulară, orizontală, verticală.
  • Ciupitul este o mișcare asemănătoare unei ciupituri. Este rapidă și se face astfel: cu degetul mediu și cu policele se prinde pielea și țesutul subcutanat, se ridică ușor și se eliberează rapid. Mâinile lucrează alternativ, executând în aer o amplă mișcare de rotație. Efectul acestui tip de mișcare este: de stimulare a circulației, de eliminare a deșeurilor cutanate, de stimulare a țesutului elastic și a terminațiilor nervoase, de golire a foliculilor pilosebacei de sebum și de transpirație. Ciupitul se execută în regiunea geniană în direcție circulară.
  • Arpegiul este o mișcare asemănătoare cu pianotatul, însă degetele alunecă pe suprafața pielii și nu o lovesc. Mâinile lucrează simultan dar pot și alternativ. Efectele sunt de stimulare a circulației, de stimulare a tonusului muscular, de stimulare a fibrelor elastice din derm și de stimulare a terminațiilor nervoase. Regiunile unde se face sunt: geniana, fruntea, gâtul și decolteul. Direcția de execuție este lin și în evantai, de la degetul index spre degetul mic și invers.

 

3. Mișcările Vibratorii
Acestea se realizează prin contracția antebrațului și sunt de 2 feluri: plane și punctate.
Vibrațiile plane se execută cu fața palmară a mâinii, realizând o alunecare vibrantă. Vibrațiile plane se fac în regiunea geniană și la frunte. Vibrațiile punctate se fac cu pulpa degetului mediu al mâinii drepte, în timp ce mâna stângă este în formă de foarfecă (format de indexul și mediul mâinii) în regiunea frunții. Efectele sunt de relaxare și de decongestionare. Aceste mișcări se fac la sfârșitul masajului și sunt completate de presiuni punctate cu pulpa degetului mediu. Prin aceste presiuni se realizează o relaxare pentru că se produce pentru scurt timp oprirea circuitului nervos. Vibrațiile se fac și la sfârșitul mișcărilor din regiunea frunții și a ochilor având tot efect de relaxare.