Odată cu înaintarea în vârstă sinteza de colagen este diminuată, astfel încât la vârsta de 60 de ani producția de colagen se înjumătățește. Pentru a păstra aspectul tânăr și sănătos al pielii este nevoie să stimulăm sinteza de colagen sau să aducem un aport, un ajutor din exterior.


 

Peptidele reprezintă acest ajutor din exterior. Ele sunt fragmente de proteine formate din aminoacizi cu rol decisiv în formarea proteinelor din organism, printre care se numără și colagenul. Astfel, ajunse în piele oferă o bună hidratare, fermizare, elastifiere, netezind, catifelând și uniformizând culoarea tenului. Au efect antirid, regenerator, diminuând și estompând ridurile.

 

Peptidele se pot împărți în mai multe categorii în funcție de rolul pe care îl îndeplinesc:

 

  • peptide de transfer, care poartă mineralele cu rol esențial în eficientizarea sintezei de colagen
  • peptide cu rol enzimatic, care încetinesc dezintegrarea naturală de colagen produsă la nivelul pielii
  • peptide de semnal, sau peptide care acționează ca neurotransmițători, care pot bloca contracția musculară, de exemplu la nivelul mușchilor mimicii faciale, ajutând astfel la estomparea ridurilor de expresie.

     

Complexele create pe bază de peptide sintetizate din plante, redau densitatea și elasticitatea pielii mature, similar unei ședințe de mezoterapie. Neodermylul, Matrixylul, Teleangynul, Rubixylul, Argilerina și Leuphasylul sunt peptide pe care le regăsim atât în Complexele destinate uzului profesional, cât și în Elixirele care completează tratamentul zilnic de acasă.

Plan de tratament

Tratament Antiaging cu Mezopeptide 

  Descarca 


O linie de îngijire cosmetică perfectă, pentru a trata 5 probleme ale tenului matur: deshidratarea, flaciditatea, capilare dilatate, seboree și riduri de expresie. Acest tip de tratament nu lezează pielea, ca și mezoterapia clasică, astfel nu necesită perioadă de recuperare și restricții de utilizare doar în anotimpul de toamnă-iarnă.