Aparatul îmbină două funcții: electroderm și galvanoderm.
La electroderm putem fixa frecvența. În tubul de sticlă care conține un gaz rar (de obicei argon sau xenon) la contactul cu pielea se dezvoltă scântei care ozonizează aerul din jur. Ozonul are efect dezinfectant, purificator. Pe lângă efectul chimic are și un efect fizic. Datorită scânteilor care se produc la atingerea cu pielea apar contracții musculare, astfel intensificându-se circulația sangvină, precum și cea limfatică. Circulația sangvină se intensifică datorită unei contracții a vaselor de sânge (vasoconstricție), este urmată de o vasodilatare, astfel îmbunătățindu-se schimbul de materie intercelulară.
A doua funcție a combinei este cea de galvanoderm. Curentul galvanic disociază substanțele active în ioni pozitivi sau negativi, aceștia putând să penetreze bariera de protecție a pielii ca să ajungă în straturile profunde.
Cei doi electrozi pot să fie activi amândoi, putem să-i folosim deodată pe față sau poate să fie un electrod activ și un unul pasiv pe care clienta îl ține în mână pentru a închide circuitul. Intensitatea și polaritatea (pozitivă sau negativă) se fixeazaă în funcție de cât suportă clienta. În momentul în care circuitul este închis, crește și intensitatea pe ecran. Se folosește cu fiole, seruri, nimic cremos sau lipidic.
Dezincrustarea, adică curățarea tenului prin lichefierea grăsimilor, se face cu ajutorul unei soluții speciale de dezincrustare și se degajează porii, se echilibrează secreția de sebum, astfel tenul își recapătă prospețimea și culoarea luminoasă.
Efectele tratamentului:
- dezinfectare
- închiderea porilor
- uscarea tenului
- reglementarea funcționării glandelor sebacee
- accelerarea metabolismului
- întărirea pereților arteriali
- intensificarea circulației sângelui