Aplici deja cremă cu protecție solară pe față și corp de fiecare dată când stai la soare, dar sunt șanse mari să ratezi o zonă foarte importantă: buzele.
La fel ca restul pielii, buzele sunt afectate de razele ultraviolete ale soarelui, rezultatul fiind arsurile solare, îmbătrânirea prematură și chiar cancer de piele.
Vestea bună este că îți poți proteja buzele de efectele nocive ale razelor UV. Iată ce trebuie să știi despre prevenirea arsurilor solare la nivelul buzelor și cum să alegi factorul de protecție solară potrivit:
Pot apărea arsuri solare la nivelul buzelor?
Da, buzele se pot arde de la soare la fel ca și restul pielii. Radiațiile UV ale soarelui pot duce la degradarea ADN-ului. Buza inferioară este de obicei mai expusă la efectele nocive ale soarelui decât buza superioară. Dacă soarele este deasupra capului, razele vor ajunge pe buza inferioară, în timp ce buza superioară este relativ protejată de expunerea la soare. Apa (atunci când te afli pe plajă sau la piscină) și zăpada (atunci când schiezi) reflectă razele înapoi pe buza superioară, motiv pentru care protecția ambelor buze este esențială.
Nu doar că te poți confrunta cu o arsură solară roșie, dureroasă și care se descuamează, dar de-a lungul timpului expunerea la razele UV poate duce la un aspect de piele aspră, degradarea colagenului și dilatarea vaselor de sânge.
Care este cea mai bună formă de protecție solară pentru buze?
Pentru cele mai multe persoane, balsamul de buze cu factor de protecție solară ce include filtre minerale este cea mai bună soluție. Aceste produse includ ingrediente active care sunt minerale precum dioxid de titan sau oxid de zinc, fiind diferite de cele cu filtru chimic.
Protecția solară pe baza filtrelor fizice acționează precum o oglindă - reflectă lumina înapoi în mediu.
Produsele de protecție solară cu filtru chimic funcționează prin absorbirea căldurii. Acestea convertesc energia razelor UV în căldură, dar căldura poate cauza inflamație la nivelul pielii.
Produsele de protecție solară cu filtru mineral au reputația de a lăsa urme albe pe piele. Dar tehnologia a evoluat mult, astfel încât poți găsi balsamuri de buze cu SPF 30 care nu lasă urme albe pe buze sau le poți alege pe cele colorate, care maschează foarte bine acest efect.
Alege întotdeauna un balsam care are SPF cel puțin 30 și reaplică-l o dată la două ore sau după ce mănânci sau bei. De asemenea, să stai la umbră, să porți o pălărie cu boruri largi și să eviți soarele în orele de vârf dintre 10 și 16 îți protejează pielea și buzele de razele UV.
Cum să vindeci rapid buzele arse de soare?
Deși este întotdeauna mai bine să previi arsurile solare, acestea se pot întâmpla. Iată ce poți face pentru a accelera vindecarea pielii dacă ai stat prea mult la soare, potrivit dermatologilor:
- Aplică o cremă cu hidrocortizon pentru a reduce inflamația.
- Bea multă apă pentru a reface nivelul de hidratare al corpului.
- Fă-ți o mască pentru buze din făină de ovăz.
- Folosește pliculețe răcite de ceai pe post de comprese.
- Polifenolii din ceaiul verde stimulează reînnoirea celulară sănătoasă.
- Pune felii de castravete pe buze pentru un efect de hidratare și răcorire.
- Aplică gel de Aloe, care are efect calmant și hidratant.
Buzele arse de soare se vor vindeca cu câteva zile mai repede decât alte zone ale pielii. Această perioadă de vindecare poate varia de la câteva zile la o săptămână, în funcție de severitatea arsurii.