Frumusețea tenului se păstrează în timp cu o îngrijire adecvată. Am insistat asupra procesului de demachiere sau chiar de dublă demachiere atunci când avem un machiaj mai ”consistent” și de hidratare, în ritualul de îngrijire zilnică, dar nu am insistat suficient asupra importanței utilizării serurilor cosmetice și nici asupra efectelor benefice pe care le au acestea.

Serurile sunt soluții cu textură ușoară, lichidă, dar extrem de concentrate în principii active. Formula lor specială cu masă moleculară mică ajută pielea să absoarbă mai ușor ingredientele. Serurile fac parte din tratamentul antiaging și conțin de obicei, vitamine, antioxidanți, celule stem vegetale, minerale, peptide, etc. Serurile se aplică atât dimineața cât și seara, după ce fața a fost demachiată și tonizată. După care se utilizează o cremă adecvată tipului de ten. În funcție de efectele pe care dorim să le obținem, putem utiliza seruri diferite pentru dimineață și seară. O dată sau de doua ori pe săptămână se recomandă și utilizarea unei creme exfoliante care îndepărtează celulele cornoase și astfel stimulează și regenerarea celulară, dar facilitează și o mai bună absorbție a serului.

Brandul Solanie prin gama variată de seruri a liniei Skin Nectar, pe care le produce, acoperă nevoile atât a tenului tânăr cât și a tenului matur, asigurând atât hidratare cât și nutriție, stimularea regenerării și neutralizarea radicalilor liberi.

Serurile pot fi înserate, de asemenea, în tratamentele cosmetice profesionale utilizate prin simplu masaj sau cu ajutorul aparatelor electro-cosmetice: ultrasunet, radiofrecvență, galvanoderm, etc. Acasă putem utiliza serurile în special seara efectuând un ușor masaj cu role de Jad. Astfel realizăm și o relaxare a musculaturii faciale, îmbunătățim circulația sangvină, sunt netezite ridurile fine și chiar putem elimina edemele din jurul ochilor.